Despre carte: 2008 / Am auzit odată ca niciodată despre un mic popor care trăiește pe malul lacului Peipsi în ținuturile numite Prichudye. Această regiune se numește Setomaa în estonă, „țara lui Seto”. Setu este numele oamenilor a căror soartă din anumite motive m-a atins. Nu i-am văzut niciodată în realitate, nu le-am auzit cântecele, nu am umblat niciodată pe covoarele de flori care mărginesc drumurile către biserici de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Aproape tot ceea ce știu despre Seto este că ei le numeau pe cei mai buni cântăreți Mamele Cântecului erau profund evlavioși, dar în simplitatea sufletului lor compuneau povești în care sfinții trăiau mână în mână cu zeii și eroii; trecut păgân. Vecinii i-au numit în mod insultător pe seta „pe jumătăți”. Sau estonieni. Și au fost și rămân Seto. Cu toate acestea, sunt din ce în ce mai puțini dintre ei și, din păcate, este posibil ca acest popor minunat să dispară în curând de pe fața pământului. Dar deocamdată, sărbătorile de la Setomaa sunt vii, iar în fiecare an setui își aleg noul Rege, ceea ce înseamnă că speranța rămâne... Publicat împreună cu basmul „Elfrin” în 2008